Cum arată fiica lui Marius Moga. Maria Elisabeta are 8 ani și e combinația perfectă între el și soție: E cochetă, autoritară, sensibilă
Marius Moga trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soția lui, Bianca Lăpuște. Cei doi sunt împreună de mai mulți ani și au împreună o fiică, pe Maria Elisabeta, în vârstă de 8 ani. Deși cântărețul este discret atunci când vine vorba despre viața lui personală, ținându-și fiica departe de ochii curioșilor, nu ratează nicio ocazie pentru a se mândri cu ea.
Artistul Marius Moga nu doar că se bucură de un succes răsunător în industria muzicală, ci are parte și de o familie așa cum a visat. Relația cu soția lui îl împlinește, iar fiica lor este dovadă iubirii acestora.
Dorindu-și să-și protejeze fiica, Marius Moga a postat doar câteva fotografii cu micuța Maria, în care nu-i apare complet fața. Chiar și așa, fanii au putut observa cât de frumoasă este și faptul că a moștenit frumusețea ambilor părinți. În cadrul unui interviu, Bianca Lăpuște a vorbit despre relația cu fiica ei și a lui Marius.
Maria Elisabeta, cea mai mare comoară din viața lui Marius
„Despre Maria, fiica noastră, nu ştim ce drum va lua, îşi va da singură seama când va creşte, până atunci fredonează piesele lui tati. E o combinație între noi doi, un mix, fiind foarte pedantă, cochetă, autoritară şi sensibilă. Are puţin din fiecare, dar are şi ceva al ei. Deocamdată e foarte ea însăși, ne surprinde, are multă personalitate”, a mărturisit Bianca despre fiica ei.
La fel de fascinat de fiica lui, Marius nu a ezitat să vorbească despre personalitatea micuței. El a precizat că atunci când se uită la fiica lui, se vede prin ea, semn că-i seamănă foarte bine nu doar fizic, ci și din punct de vedere comportamental și al caracterului.
„Eu încerc să-i insuflu fetiței mele ideea de a fi creativă. Apoi, ea este încăpățânată. Îi va prinde bine în viață. Să nu ajungă la adolescență sau când va fi matură că va face orice îi zic alții! Este bine să asculți și de alții, dar să ai voință. La ea trebuie să fie ca ea! Deși e mai chinuitor așa. Mă văd în ea, dar totodată mă enervează. Nu e ușor când te uiți din perspectiva de părinte, dar, mai departe în viață, un copil încăpățânat va reuși mai mult decât unul ascultător”, a povestit Marius Moga în podcastul Alexandrei Ungureanu.
Foto: social media